Dragi profesori de biologie!

Vă invităm cu drag, în numele Asociaţiei Apáthy István Egyesület, la o masă rotundă. Invitaţia este legată de derularea unui proiect de protecţie a naturii de către asociaţia noastră în următorii doi ani şi de dorinţa noastră de a implica şcoli şi şcolari în activităţile acestui proiect.

Asociația, care a fost fondată de către cadrele didactice ale Departamentului de Biologie şi Ecologie al liniei maghiare din cadrul Universității Babeş-Bolyai, a câştigat un proiect finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, în cadrul căruia vor fi elaborate planuri de management pentru trei situri protejate din județul Cluj, şi totodată vor fi organizate campanii de conştientizare a populației asupra importanței acestui patrimoniu natural. Proiectul intitulat “Elaborarea planurilor de management integrat pentru siturile de importanță comunitară ROSCI0074 – Făgetul Clujului – Valea Morii, ROSCI0356 – Poienile de la Șard și ROSCI0394 – Someșul Mic” are ca scop principal conservarea habitatelor şi a speciilor de importanţă comunitară şi naţională, și conştientizarea populaţiei asupra acestor comori ale naturii.

Considerăm că implicarea copiilor în aceste activităţi este foarte importantă. Siturile şi speciile ocrotite vor fi prezentate în numeroase şcoli din judeţul Cluj, totodată dorim să organizăm zile tematice în cadrul cărora copii atraşi de natură vor putea participa la activităţi interactive împreună cu experţii noştri. Fiecare copil va primi un tricou, un catalog şi o broşură (Aici găsiţi primul nostru catalog intitulat „Vecinii noştri ocrotiţi”, în care sunt prezentate şi ilustrate cu fotografii cele trei situri şi cele 18 specii ţintă). Grupul ţintă este reprezentat de elevii din clasele 5 – 8, respectiv 9 – 12.

Vă invităm să participaţi la o întâlnire de lucru, la o masă rotundă în jurul căreia să găsim împreună cele mai bune modalităţi de a aduce copii mai aproape de „vecinii noştri ocrotiţi” precum şi activităţile şi concursurile care să atragă această generaţie înspre natură. Dorim ca activitatea noastră să nu fie doar o prezentare de 20 de minute, după care copii să primească pachetul standard. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple vă rugăm să ne ajutaţi!

Locul: Fundaţia pentru Şcoală, sala de conferinţă, Str. Şoimului nr. 24A, Cluj Napoca.
Data: 22 noiembrie 2013, ora 18.00.
Vă rog să-mi confirmaţi participarea fie prin e-mail, fie telefonic la numărul: 0742 485183.
Pe pagina natura2000cluj.wordpress.com puteţi afla mai multe detalii despre acest proiect.

Cu stimă,

Nagy H. Beáta
Asociaţia Apáthy István Egyesület, Cluj Napoca

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s